Lovirea copilului: o soluţie sau o problemă?

Cu toţii ne întrebăm uneori ce consecinţe ar putea avea asupra copilului nostru, palma pe care o primeşte atunci când este obraznic. În loc să ne ascundem după deget, mai bine am recunoaşte că sunt momente în care ne simţim incapabili ca părinţi să ne controlăm copiii. Ne trezim în faţa unui comportament inadmisibil al micuţului şi nu ştim cum să reacţionăm. Ne simţim neputincioşi şi depăşiţi de situaţie. Cu toate acestea, bătaia nu ar trebui să facă parte din tehnicile noastre de educare a copilului.

            Lovirea unei persoane nu este altceva decât o dovada a faptului că cel care loveşte nu se poate controla şi nu are dezvoltate abilităţile necesare unei comunicări corecte.

            Este adevărat că pe moment copilul va face ceea ce îi cerem, însă consecinţele negative care pot apărea sunt numeroase.

            În primul rând, copiii au nevoie de o relaţie cu părinţii bazată pe respect şi încredere. Au nevoie să se simtă în siguranţă, iubiţi şi apreciaţi. Când lovim copilul nu facem decât să îl învăţăm că atunci când nu este de acord cu ceva, sau când este nemulţumit, bătaia este un mod de a arăta ceea ce simte. Aşa că nu va trebui să fim surprinşi dacă la un moment dat îşi va lovi fraţii sau prietenii sau chiar pe noi, părinţii.

            Lovind copilul, îl umilim şi îi scădem stima de sine, ceea ce îl va afecta inclusiv atunci când va fi adult şi se va percepe incompetent, neiubit şi de neiubit. Se va implica în relaţii în care va deveni victimă sau agresor al violenţei conjugale.

            Din păcate adultul care a fost bătut în copilărie poate prezenta depresie, anxietate, agresivitate, probleme de socializare şi probleme în exprimarea emoţiilor sau în adoptarea unui comportament adecvat în situaţii sociale diverse. Sunt situaţii în care copilul lovit se identifică cu părintele agresiv şi percepe bătaia ca pe un semn de interes al părintelui faţă de el. Gândeşte cumva că e mai bună bătaia decât indiferenţa şi trage concluzia că părintele îl loveşte pentru că îi pasă de el. Acest lucru face ca la maturitate cel abuzat să procedeze la fel cu copiii săi sau cu soţia/soţul.

            Cum am putea evita utilizarea lovirii ca metodă de educare a copilului? Mai întâi ar trebui să fim conştienţi că educarea unui copil necesită timp, energie şi răbdare. Dacă am acorda mai mult timp copilului, poate că nu am mai ajunge la aceste reacţii brutale şi am putea găsi soluţii mai eficiente, adaptate vârstei copilului. De exemplu, în cazul copiilor mici (6-12 luni) am putea să le distragem atenţia pentru a-i îndepărta de o zonă periculoasă cum ar fi aragazul, arătându-le o jucărie sau altceva ce li se pare interesant. Dacă îi pedepsim pentru că vor să se joace într-un loc nepermis nu facem decât să le interzicem să exploreze şi astfel le inducem teama de a încerca lucruri noi.

            Pentru copii între 1 şi 2 ani putem folosi cuvintele în locul lovirii. Le putem explica ce au voie şi ce nu, de ce au voie să facă un anumit lucru sau de ce nu au voie.

            Trebuie să fim un model pentru copilul nostru, deoarece cei mici învaţă prin imitare.

            Copiii între 2-3 ani pot fi puşi să stea pe un scăunel 1-2 minute pentru a se linişti, iar apoi le putem explica ce dorim de la ei ( de exemplu: să îşi strângă jucăriile).

            Atunci când ajungem în punctul în care simţim că ne pierdem controlul, mai bine ne oprim, tragem aer în piept şi ne gândim că cel mic se află într-o fază de învăţare, de explorare a mediului înconjurător, de testare a limitelor proprii şi ale celor din jur, iar noi suntem acolo pentru a-l însoţi în procesul de descoperire a lumii, nu pentru a-i tăia aripile cunoaşterii.

            Împortant este să avem în vedere faptul că ne dorim copii care să ne asculte pentru că ne respectă şi au încredere în noi, nu pentru că le este frică de noi.

            Vă doresc o relaţie cu copilul dumneavoastra cât mai bună, plină de dragoste şi înţelegere!

Vă aştept pentru mai multe înformaţii pe site-ul meu: www.psihoterapiebacau.ro.

Sorina Chicuş

Psiholog clinician şi psihoterapeut

Articol aparut in Ziarul de Bacau, Marti, 4 Martie 2014, Nr.1003